
Implementat de FDSC în parteneriat cu Institutul de cercetare a Calității Vieții, Universitatea București, Facultatea de Sociologie, European Research Institute on Cooperative and Social Enterprises și centrul Național de Pregătire Statistică, proiectul a reunit cei mai importanți actori ai economiei sociale din România: ONG-uri, cooperative, case de ajutor reciproc, organizații cu rol social-economic în domeniul agricol și silvic.
În cadrul conferinței, participanții au avut ocazia să dezbată 2 teme: situația actuală a sectoarelor economiei sociale și cadrul legal pentru economie socială aflat în dezbaterea Parlamentului. Conferința ,,O nouă economie, o economie pentru toți" a fost evenimentul de deschidere al caravanei ONGFest a Târgului Economiei Sociale, cel mai important eveniment al scoietății civile din România.
În cadrul acestui eveniment, a avut loc lansarea primului studiu al Institutului Economiei Sociale înființat de FDSC, Atlasul economiei sociale din România, ediția 2011, ce conține date statistice de ansamblu și principalele evoluții din ultimii 10 ani ale sectoarelor de bază ale economiei sociale din România.
Atât organizatorii, cât și invitații la conferință, au încercat să facă cunoscută noțiunea de economie socială publicului larg din România, adresând întrebari de tipul: ,,Ce este economia sociala? Există în România? Se dezvoltă sau este în declin?" AEPADO, împreuna cu celelalte ONG-uri si instituții participante, susțin dezvoltarea economiei sociale în țara noastră, fiind cunoscut faptul că în ultimii ani a existat o creștere lentă dar sigură în acest sens. Adoptarea unui cadru legislativ reprezintă o condiție sine qua non în dezvoltarea durabilă a acestui sector de activitate.
Sa fim seriosi ca la aceasta conferinta au fost cooperative si casele de ajutor reciproc cu accent pe persoanele de varsta a III a .
ReplyDeleteConceptul este nou, nu avem in Romania o lege a Economiei Sociale si inca mai trebuie lucrat pe acest Concept.